o comedie trista

      Se-ntuneca. Aerul rece pluteste sinistru peste gheata lucioasa, ca piatra de rau, slefuita, neagra, moarta. Pe ea, aluneca o glezna neatenta – e o femeie. Paltonul ei negru e prins de mana sotului ce o salveaza, sa nu cada. Au venit la biserica. Pe dupa tufe, palarii negre de oaie rasar, una dupa alta, vestind in adunare, un eveniment, o tragedie. Una cate una, palarii de oaie, dar si glezne neatente cu maini de soti, urca treptele ce imita, dar nu sunt marmura, ca marmura e scumpa. Grabindu-se sa prinda loc,cat mai in fata, palariile de oaie isi aleg fiecare cate-un batic, legat pe cap, cu nod la gat si cu adiere gingasa de usturoi. Baticurile, evident, mai harnice ca palariile, barfeau gospodarii si fete mari, chiar de-o ora, o ora si ceva. In fata, pe mai multe trepte, pe locurile corului, trompetele de-alama isi lustruiesc vocile, se inclazesc, se pregatesc, ca de concert. Langa, invidioase de toata pregatirea riguroasa, doua camere de filmat se-agita si-si regleaza ISO si focalizarea,caci nu se accepta mai putin decat imagine perfecta, spectacol transmis peste ocean. Mai sus, cel mai sus, e un amvon impunator. E-nalt si drept caci vrea sa fie sincer si vrea sa fie luat in serios. E visul lui. Nu-l imparte cu nimeni -doar cu Isus, prietenul de sus. La dos de-amvon se-ascund prezentatoarele, trei la numar. Sunt biblii, fiecare cu un semn de carte. Una,are un leu, asezat cu grija intre pagini, langa versetul preferat despre daruire. Alta, are un semn de carte obisnuit, de la o conferinta crestina,cu fotografia unei lebede albe, gratioase, nobile, cu picioare negre si versetul de aur in dreptul lor. La mijlocul celei de-a treia biblii se afla un sambure de strugure – dar asta nu e semn de carte, e acolo doar din intamplare. Scuipat, uitat, vechi si uscat, e-nconjurat de cuvinte mari pe pagini de matase. Pe usa, ultima ce intra e perechea de-ochelari ce se-ndreapta catre locul din pacate … rezervat. Si s-asaza arogant, privind in fata, de parca n-ar putea sa fie ochi. Si-acum, se ridica bibliile, sa le vada telespectatorii, ce negre sunt, cu multe pagini. Ochelarii privesc drept in fata, dar nu la biblii sau amvon ci la ce-i inconjurat de flori, si-aproape uitat.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!